Magazinul viitorului s-a întors în timp, … în ziua de astăzi
Expoziția Universală 2015 este a tehnologiei de vârf. Sute de mii , poate milioane de monitoare și ecrane sunt instalate pe cele 200 de hectare ale expoziției de la Milano. Pe intuite, nu pe numărate.
Articol de Adrian Schindarli, 14 septembrie 2015, 20:36
Cei mai mulți vizitatori – și au fost de ordinul milioanelor, în cele patru luni și jumătate trecute de la deschidere – au impulsul de a atinge ecranul, de a glisa cu degetul, în așteptarea unor noi imagini ori informații. Și asta e o experiență trăită, nu intuită. De cele mai multe ori nu obțin nimic, dar spun totul despre reflexele pe care ni le-au creat tablete ori telefoanele inteligente. Copilul de trei ani al unei cunoștințe s-a dus țintă spre televizor și a început să-și plimbe degetul pe suprafața sa, într-un gest pe care l-a deprins deja, mult înainte de a învăța să mâzgălească măcar prima literă a alfabetului.
Pentru o astfel de generație, dar și pentru cumpărătorii din ziua de astăzi, lanțul italian Coop a prezentat, la Expo Milano 2015, magazinul viitorului. Unul fără casierii și fără urmă de hârtie. Toate informațiile sunt prezentate pe ecrane. Vezi produsul, atingi imaginea lui de pe ecranul situat în imediata sa vecinătate și afli totul: de la locul unde a fost produs până la preț, de la numărul de kilocalorii la valoarea nutritivă, de la termenul de expirare până la traseul parcurs până în magazin. Roboții care îți aleg fructele și zonele unde prezinți produsele, ți se face totalul și le plătești fac și ele parte din acest IT-magazin, “călcat”deja de peste un milion de vizitatori.
“Cumpără astăzi din supermagazinul viitorului”, acesta-i sloganul Coop pentru ceea ce prezintă la Milano pe o suprafață de 2.500 mp, viitor care nu este deloc departe.