Personalitatea zilei: Constantin Tănase – una dintre cele mai cunoscute voci ale teatrului românesc
Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalităţi din cultură sau ştiinţă care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care prin creativitate, muncă şi curaj au adus România intre ţările care au imbogăţit cunoaşterea universală. Astăzi vi-l prezentăm pe Constantin Tănase.
Articol de Dana Florea, 20 octombrie 2015, 09:33
De numele lui se leagă crearea teatrului românesc de revistă.
S-a născut familie simplă şi destul de săracă din Vaslui. Pasiunea lui pentru scenă s-a manifestat încă din copilărie, când după ce a asistat la reprezentațiile unei trupe de teatru popular, a strâns un grup de prieteni cu care au început să se joace de-a teatrul. Improvizau în beciul casei, în hambar sau chiar în poiată. Mai târziu, a decis să transforme joaca în meserie și s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din București.
În anul 1919 a pus bazele teatrului Cărăbuș, care se identifică de atunci cu teatrul de cabaret și de revistă. Funcționează și acum la aceeași adresă, pe Calea Victoriei din capitală, deosebirea este că în prezent instituția poartă numele creatorului său: Teatrul de revistă Constantin Tănase.
Actorul a cucerit de la bun început inima publicului prin satira socială pe care o practica pe scenă. Cupletele lui erau necruțătoare și pe cît era de iubit de spectatori, pe atât de indezirabil a devenit în ochii autorităților acelor vremuri. Și nu este de mirare, căci nu a iertat pe nimeni, denunța abuzurile și îndemna oamenii să își păstreze mintea limpede în fața demagogiei unor politicieni de carton. Pleacă ai noștri, vin ai noștri, iarăși am votat ca proștii, sunt versuri pe care poate unii români le-au auzit spuse cu năduf abia după 1989, însă nu sunt noi deloc, îi aparțin chiar lui Constantin Tănase.
Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg Romania – 100 de români pentru istoria lumii”.
100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de români care, prin creativitate, munca și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală