AUDIO / UTA, trei în serie; Bihorul, decis să continue
De partea cealaltă, antrenorul UTA-ei Roland Nagy a recunoscut începutul mai slab al elevilor săi, dar şi-a exprimat satisfacţia că apoi au controlat meciul.
Articol de Adrian Schindarli, 25 octombrie 2015, 22:43
UTA s-a apropiat la doar două puncte de primele două clasate FCM Baia Mare şi CSM Rm Vâlcea, şi la un singur punct de a 3-a clasată, Chindia Târgovişte. În etapa următoare, în jud Arad vor fi două partide foarte interesante: UTA – Chindia şi Şoimii Pâncota – CSM Rm Vâlcea.
Formulele de joc folosite de cele două echipe:
FC Bihor: Egri – Remeș, Mintaș, Țoca, Lorincz (76 Coroian) – Magda, Haș (70 Arsene) – Andor, Ember, Sulea – Trabalka (62 Maria).
UTA: Miron – Polgar, Botiș, Manea, Burlă – Strătilă (76 Michel Vlad), Chindriș, Jorza, Hlistei (60 Copil) – Szekely (66 Dennis Man), Curtuiuș.
Fostul secund al Bihorului, Claudiu Mutu, care a condus azi echipa, a anunţat că îşi prezintă demisia, astfel încât nimeni nu mai e antrenor în momentul de faţă la gruparea orădeană. Preşedintele Mircea Fodor a venit la conf de presă.
De partea cealaltă, antrenorul UTA-ei Roland Nagy a recunoscut începutul mai slab al elevilor săi, dar şi-a exprimat satisfacţia că apoi au controlat meciul.