AUDIO / De la cal la … cavalerism
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 26 octombrie 2015, 09:44
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 9.20 şi 11.20 şi în reluare duminica, după ora 8.00.
Despre cavalerism din perspectivă lingvistică (rubrică difuzată în 11 august 2015)
O ascultătoare fidelă a rubricii mi-a lansat o provocare: să vorbesc, din perspectivă lingvistică, despre cavalerism. Adică despre un comportament despre care ascultătorul nostru crede că a dispărut. Voi începe excursul meu de la bază, adică de la cuvântul „cal”. Veți vedea imediat de ce.
Și voi constata că, în imaginarul nostru colectiv, calul a dispărut de mult. Spunem „credincios ca un câine”, „muncitor ca un bou”, „încăpățânat ca un catâr”, „blând ca un miel”. Despre cal — nimic deosebit. Avem, în schimb, niste ciudățenii etimologice. Cuvântul „cal” vine din latinescul caballus care însemna cal mic, de povară, chiar gloabă, marțoagă. În mod cert a existat o diferența de gabarit între impozantii cai ai cuceritorilor romani și cei ai băștinașilor daci. Drept pentru care cuvantul equus, cal, nu a fost păstrat. Era și prea micuț, fonetic vorbind. Dar pe equus l-am recuperat în neologismele „echitație” și „ecvestru”. Echitația este un sport de o rară noblețe distrus în România în anii 50, când, din ordinul Moscovei, au fost sacrificați zeci de mii de cai de rasă si de muncă. Și dați de mâncare la porci!
Cât despre „ecvestru, ecvestră”, întâlnim neologismul în sintagma „statuie ecvestră”, statuie ce imortalizează o persoană călare. Etimologic, cavaler înseamnă o persoană, un militar călare, spre deosebire de pedestraș, adică de soldat care se deplasează pe jos. Iar sensul lui „cavaler” este nițel absurd, dar și comic, în expresia “cavalerii fluierului”, adică arbitrii. Fiindcă, bieții cavaleri aleargă 90 de minute ca niște cai de curse, iar antrenorii și publicul strigă la ei ca niște birjari.
Apropo de fotbal, cei mai în vârstă își mai aduc aminte de marele ripensist Ștefan Dobay, poreclit Calul! Dobay a fost de patru ori campion naţional, a câștigat de două ori Cupa României și avut patru titluri de golgeter? Un „cal” de rasă!
(Foto: alfa-img.com)