Vremea se încălzește, dar va ploua slab, în vestul țării
Duminică, vremea se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei, când local va ploua slab. Vântul va sufla slab la moderat din sud- vest, cu intensificări la munte. În zonele joase, izolat noaptea şi dimineaţa va mai fi ceaţă.
Articol de Radio Timișoara, 8 noiembrie 2015, 09:20 / actualizat: 8 noiembrie 2015, 15:06
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 15 grade, iar cele minime între 4 şi 8 grade.
Luni, vremea va fi mai caldă decât normalul termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare la câmpie. Vor fi condiţii de ploi slabe mai ales în Crişana. Vântul va sufla slab la moderat din sector vestic, cu intensificări la munte. În zonele joase vor mai fi condiţii de ceaţă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade, iar cele minime între 6 şi 9 grade.