AUDIO / Spital, lazaret, lepră și Sfântul Lazăr, toate prin Mehala de altădată
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 11 noiembrie 2015, 08:42
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 9.20 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 28 octombrie 2015)
Aproape nimeni nimeni nu mai știe ce înseamnă un cuvânt dispărut de mult din vocabularul obișnuit: „lazaret”. Din DEX, aflăm că „lazaret” înseamnă „spital izolat pentru persoane presupuse a fi contaminte de o boală contagioasă, infirmerie”. Inițial, „lazaret” însemna leprozerie, așadar era un loc pentru a izola bolnavii de lepră. Cuvântul este în legătură cu numele Lazăr, fiindcă Sf. Lazăr era considerat protectorul celor bolnavi de lepră.
Așadar, să profităm de deslușirea acestui cuvânt pentru a ne întoarce în timp, alături de regretatul istoric Florin Medeleț, în istoria orașului Timișoara sau, mai precis, a împrejurimilor orașului de atunci și care acum se numesc Mehala:
„Oficialii militari sau civili ai Timişoarei au <botezat> satul, Neu Warosch (sec. XVIII), Franzstadt sau Ferencvaros (1907-1910), sau Voievodul Mihai (între cele două războaie mondiale) fără ca cineva să-i spună altfel decât îl ştiau toţi de la începuturile sale: Mehala.
Lângă sat, până la 1894, în zona în care se află azi Universitatea de Ştiinţe Agricole (1970-1984) şi neterminatul Spital Municipal, până la marele triaj feroviar din Ronaţ şi Pavilioane se întindea pe mai bine de 600 hectare pădurea Cioca —cea plină de ciori.
La răsărit de sat se înălţa un conac numit <Fântâna Paşei>, <Pascha Brunnen> sau <Präsidenten Garten>. Reşedinţa de vară a paşalelor Timişoarei, înconjurată de fântâni răcoroase, castani seculari, tufe de trandafiri şi alte minunăţii, a fost distrusă în 1716 şi apoi refăcută în 1722. În 1732-1740 a devenit lazaret pentru bolnavii de ciumă şi mai apoi a trecut în proprietatea succesivă a episcopului ortodox al Timişoarei, a preşedintelui civil al Banatului, a primăriei oraşului şi a administraţiei financiare. Francesco Griselini (1774) îl descria ca un <palat delicios>, dar în 1775 devenise deja depozit pentru gogoşile viermilor de mătase şi crâşmă.”
(Foto: manastirea-sireti.md)