Şahişti de la Medicina şi AEM-Luxten, la Campionatele europene pe echipe
Formaţiile masculine şi feminine de şah ale României participă la Campionatele Europene pe echipe, care încep astăzi, la Reykjavik, în Islanda.
![Şahişti de la Medicina şi AEM-Luxten, la Campionatele europene pe echipe Şahişti de la Medicina şi AEM-Luxten, la Campionatele europene pe echipe](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2015/10/sah.jpg)
Articol de Gabriel Toth, 12 noiembrie 2015, 16:52
În formaţia masculină figurează Constantin Lupulescu, Mircea-Emilian Pârligras şi Vladislav Nevednichy, cu toţii de la AEM-Luxten Timişoara, iar căpitan este Sergiu Grunberg, conducătorul clubului de pe Bega.
În lotul feminin, cluburile din Timişoara au o singură reprezentantă, pe Mihaela Sandu, de la Medicina. În echipă se află şi Cristina Foişor, transferată la Politehnica Iaşi, după dizolvarea secţiei feminine de la AEM-Luxten Timişoara.
Întrecerea la care participă cei mai buni şahişti din Europa se va termina la data de 22 noiembrie.