Ion Marin – dirijorul aplaudat pe toate marile scene ale lumii
Lui Ion Marin nu îi plac clasamentele, consideră că performanțele unui artist nu pot fi evaluate în aceiași termeni cu cele obținute de un sportiv bunăoară, însă atunci când îi rostim numele ne-am obișnuit să spunem despre el că este unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Și, pe bună dreptate, căci are o carieră impresionantă, ce cuprinde atât repertoriul simfonic, cât și cel de operă. Și-a câștigat faima conducând cele mai prestigioase orchestre ale lumii – Berlin, Londra, Paris, Tokyo, Sankt Petersburg, Orchestra della Santa Cecilia, sunt numai cîteva dintre ele – dar şi prin colaborarea cu marile teatre de operă – Metropolitan, La Scala, La Fenice, Opera Bastille, Deutsche Oper Berlin, și lista poate continua. Cît despre artiștii cu care a colaborat, aproape că nu există solist sau muzician valoros din elita mondială care să nu fi cântat sub bagheta maestrului Ion Marin. Îi amintim doar pe Marta Argerich, Yo-Yo Ma, Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Helene Grimaud, Angela Gheorghiu, Renee Fleming, Cecilia Bartoli, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Roberto Alagna. Producţiile discografice realizate cu importante case de discuri i-au adus trei nominalizări la premiile Grammy, premiul criticii germane, Diapason d’Or şi Echo Klassik.
Articol de Radio Timisoara, 26 noiembrie 2015, 16:17
Ion Marin a intrat de mic în contact cu muzica, tatăl lui, Marin Constantin, fondatorul corului Madrigal, a fost aclamat pe marile scene ale lumii. A mărturisit că una dintre primele amintiri legate de muzică datează de la vîrsta de 4 ani cînd asculta un disc cu „Traviata” interpretată de Victoria de los Angeles. A învățat-o pe de rost, cînta și dirija prin casă. Apoi, tatăl său a fost numit director al Operei Române și în loc să se ducă la grădiniță mergea la repetiții. La 13 ani a început să cînte la chitară, iar ca adolescent a cîntat în trupe de folk și rock.
O enumerare a datelor din biografia lui Ion Marin ar mai trebui să mai conțină ca repere faptul că primul său post de conducere a fost cel de director muzical al Filarmonicii Transilvania din Cluj, la 21 de ani; că la 26 de ani, în 1986, a emigrat din România; că trăiește la Lugano, în Elveția. Poate și faptul că înafară de educația muzicală, are studii de filosofie și istoria artelor.
Însă viața unui artist care trăiește și arde prin muzică nu poate fi prinsă într-o biografie. Sunt ore nesfârșite de muncă, de repetiții, de căutare și zbatere, de schimbat avioane și camere de hotel. Crede că arta dirijorală este o meserie puțin înțeleasă, adesea mulți sunt atenți la felul în care miști bagheta sau îți fluturi pletele sau cozile fracului. Muzica este mai mult de-atât. Atunci când dirijează trăiește momentul unic și magic al oficierii unei liturghii, în care muzica și emoția sunt cele care primează. Asta a înțeles de la marii dirijori de la care a avut de învățat – Herbert von Karajan, Carlos Kleiber și Claudio Abbado- că atunci când urci pe scenă, tu ca artist nu te afli într-o poziție de putere în fața orchestrei, tu contezi prea puțin, muzica însă contează enorm.
Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg Romania – 100 de români pentru istoria lumii”.
100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de români care, prin creativitate, munca și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.