Tarifele la apa rece şi pluvială rămân neschimbate anul viitor, anunţă Aquatim
Preţul apei reci şi al celei pluviale rămân neschimbate pentru anul 2016, fiind unul dintre cele mai mici din ţară, a anunțat managerul Aquatim, Ilie Vlaicu. El a precizat că acest lucru se întâmplă și datorită investițiilor masive pe care le face societatea.
Articol de Radio Timișoara, 16 decembrie 2015, 15:52
[…] Finalizăm la mijlocul anului viitor un proiect de 118 milioane de euro şi am demarat deja unul de 150 de milioane de euro pentru întreg judeţul Timiş, în localităţile mici şi mijlocii (40 la număr, n.r.), care au o populaţie mai mică de 2.000 de locuitori.
Consumul de apă în rândul populaţiei din Timişoara s-a înjumătăţit faţă de perioada de dinainte de 1989 datorită contorizării, a mai precizat Ilie Vlaicu.
Astfel, consumul de apă a rămas relativ constant în Timişoara faţă de anul trecut, la 120-125 litri/om/zi.