17 Decembrie – Zi de doliu la Timişoara
Astăzi se împlinesc 26 de ani de când primii eroi martiri au căzut sub gloanţe, pe străzile oraşului, cerând “Libertate”. Oamenii strigau „Jos comunismul” şi cereau îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu.
Articol de Radio Timișoara, 17 decembrie 2015, 05:50
Drapelele vor fi coborâte în bernă, iar urmaşii, prietenii ori rudele martirilor vor aprinde lumânări la căpătâiul eroilor.
De la ora 10:00 va avea loc o slujba de pomenire a eroilor martiri la Catedrala Mitropolitană, urmată de o depunere de coroane.
Ziua se încheie cu un moment de reculegere cu lumânari pe treptele Catedralei.