Constantin Levaditi – unul dintre fondatorii inframicrobiologiei moderne
Fiul unui lucrător portuar din Galaţi, originar din localitatea greacă Livadia, Constantin Levaditi a fost nevoit să lupte încă din primii ani de viaţă împotriva sărăciei şi destinului nemilos. La vârsta de 6 ani când păşea în clasa întâi la Şcoala Cuza Vodă din Galaţi, a început să lucreze la magazinul unui unchi pentru a-şi ajuta familia. Doi ani mai târziu, îi mor ambii părinţi şi rămâne în grija unei rude.
Articol de Dana Florea, 19 decembrie 2015, 09:08
Urmează facultatea de medicină din Bucureşti şi după publicarea unui proiect de cercetare despre tuberculoză primeşte o bursă de studiu în Franţa şi Germania. Se stabileşte apoi la Institutul Pasteur din Paris.
Munca de cercetare a lui Constantin Levaditi a fost foarte variată. A lucrat în câteva ramuri ale imunologiei şi s-a aplecat mai mult poate ca orice alt contemporan de-al său spre virusologie. Levaditi a dedicat o parte importantă a cercetarilor sale, sifilisului, un flagel al secolului 20, fiind promotorul tratamentului cu bismut, considerat revoluţionar la acea vreme.
Studiile sale despre poliomielită, herpes şi encefalita letargică au fost considerate de mare interes practic şi teoretic. În 1913, a reuşit, pentru prima dată în lume, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic.
În 1919 este invitat să se întoarcă în Romania, primind o catedră la Universitatea de Medicină din Cluj. Începe o muncă titanică de combatere a sifilisului în Transilvania şi caută să reorganizeze pe baze moderne serviciile medicale din regiunea abia recuperată de la Imperiul Austro-Ungar. Stârneşte invidie în rândul colegilor săi de breaslă români şi este nevoit să se întoarcă la Paris unde îşi continuă activitatea didactică şi de cercetare.
Studiile sale despre poliomielită, herpes şi encefalita letargică au fost considerate de mare interes practic şi teoretic. În 1913, a reuşit, pentru prima dată în lume, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic.
