Pastorala la Nașterea Domului, transmisă de Înalt Preasfințitul Ioan Selejan Mitropolitul Banatului

Articol de Radio Timișoara, 24 decembrie 2015, 18:45

Înalt Preasfințitul Ioan Selejan Mitropolitul Banatului, a transmis pastorala la Nașterea Domnului.

† Ioan,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

‘Iată, vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.’ (Luca 2, 10-11).

Iubiţii mei fii duhovniceşti, Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a chemat azi să ne bucurăm, împreună cu îngerii, de venirea în lume a Fiului Său, Hristos Domnul!

Este momentul cel mai aşteptat de Adam şi de tot neamul omenesc. Cât de nerăbdători suntem noi să vedem în fiecare dimineaţă lumina soarelui, dar cât de lungă a fost aşteptarea lui Adam, până să vadă, nu doar razele luminii, ci chiar Lumina luminii, pe Hristos Mesia!

Lumina şi întunericul, două lumi: una a iubirii şi alta a păcatului.

Prin Întruparea Fiului Lui Dumnezeu începe Era iubirii în care a binevoit Dumnezeu să ne naştem şi noi. ‘Răsăritul cel de Sus’ a adus în lume ‘Lumina cunoştinţei’ (Troparul Naşterii Domnului Iisus Hristos) şi lacrima iubirii Sale, pentru cea mai iubită şi fascinantă creaţie a Sa, omul. Omul este o culme a unităţii dintre materie şi suflarea de viaţă a Lui Dumnezeu.

Întruparea este un act ce a marcat pentru veşnicie creaţia Lui Dumnezeu. Fiul Lui Dumnezeu Se îmbracă într-o mantie de ţărână, ca să ne ridice pe noi din umbra morţii.

La Botez, Hristos ne lasă să ne afundăm în El, aşa cum S-a lăsat afundat şi El de Sfântul Ioan Botezătorul, în apele Iordanului. El Se afundă, însă, mai întâi în ţărâna Fecioarei, ca să sfinţească tot ce a făcut Dumnezeu din ţărână. Ţărâna nu este o materie moartă, ci este umplută de har.

Cain a frânt pentru prima dată această ţărână vie, atunci când şi-a ucis fratele, pe Abel. Acela a fost primul atentat asupra vieţii. Atunci a apărut în univers moartea, ca sabie a timpului, dar nu a veşniciei şi a vieţii.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Hristos este viţa din rodul căreia îl va hrăni pe om ca să nu mai rămână în robia morţii, ci să aibă parte de bucuria Cerului.

Fiul Lui Dumnezeu S-a făcut Om, asemenea nouă, afară de păcat, ca pe noi să ne facă asemenea Lui. Hristos Domnul a venit în lume şi a luat ‘chip de rob’ (cf. Filipeni 2, 7), ca să ne slobozească din robia morţii. Întruparea este primul act al Jertfei Fiului Lui Dumnezeu pentru noi, pentru mântuirea noastră.

Văzând viaţa Lui Hristos pe pământ, ne dăm seama că drumul Golgotei începe de fapt de la Betleemul Iudeii, trece prin Egipt şi apoi ajunge pe Crucea Golgotei.

Crucea a fost condeiul cu care Hristos a pus punct Jertfei Sale sângeroase. Însă Hristos este şi azi în stare de jertfă pe Sfintele noastre Altare, de unde, de două mii de ani ne hrăneşte pe toţi cu pâinea nemuririi, cu Sfântul Său Trup şi Sfântul Său Sânge.

Hristos, în Cer, în stare de slavă, iar aici, pe pământ, în stare de Jertfă. Şi va rămâne în această stare până îi va trece la Tatăl pe toţi cei ce cred în Întruparea Sa din Fecioara Maria, Fiica ascultării desăvârşite. Ea ascultă şi împlineşte vestea Arhanghelului Gavriil, deschizând porţile pământului ca să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu.

Prin Fecioara Maria, Fiul Lui Dumnezeu coboară printre noi, Se face frate cu noi şi leagă astfel, prin Întruparea Sa, o frăţie pentru veşnicie. Ne spune: Eu sunt şi rămân Fratele vostru, vă iubesc şi Mă voi jertfi pentru voi, ca să vă scap din robia morţii.

O, ce Frate Sfânt şi iubitor! Vine să rupă sabia morţii, să ne elibereze de sub povara timpului şi să ne deschidă poarta veşniciei. Sfinţeşte timpul şi-l afunda în veşnicie.

Nu fiţi trişti azi, iubiţi credincioşi, căci îngerii se bucură văzând pe Creatorul lor că vine să ridice pe om la starea de bucurie şi lumină, în care îl aşezase Dumnezeu la început. Raiul este Patria îngerilor şi a omului răscumpărat de Hristos. Aici este plinătatea bucuriei şi a iubirii Lui Dumnezeu. Aici Se odihneşte Dumnezeu, revărsându-şi iubirea peste făpturile Sale.

Dacă întrebi azi un pământean unde îşi doreşte să meargă cel mai mult, îţi va spune despre cele mai exotice locuri de pe pământ. Însă puţini îţi vor spune că doresc să ajungă în Rai, în Patria Iubirii.

Rostul omului nu este de a defila prin istorie, aşa cum cred cei ce încearcă o desubstanţializare a Cărţii Cărţilor.

Omul, aici, pe pământ, este cuprins de flacăra unui rug ce nu se mistuie, acest rug fiind iubirea Lui Dumnezeu care îl înconjoară tot timpul pe om. Aici, el este răcorit, din când în când, tot de lacrima iubirii Lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Întruparea Fiului Lui Dumnezeu este o temă imposibilă pentru cei ce nu cred în Hristos. Dar, pentru noi şi pentru îngeri, este bucuria cea de Sus.

Şi ţara, pentru unii, este o temă imposibilă, însă le spunem că nu suntem ţara lui ‘unu’, ci ţara unui neam binecuvântat de Dumnezeu. Ţara o încredinţăm doar Unui singur Dumnezeu în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Ţara este icoana neamului nostru, pe care o încredinţăm Lui Dumnezeu pentru a o sfinţi, căci în ea au trăit şi vor trăi sfinţii Săi. Icoana este o evadare din logos. Gândurile sunt culorile prin care noi zugrăvim lumea în conştiinţa noastră.

Ţara este un antimis plin cu sfinte moaşte, pe care Se jertfeşte, la fiecare Liturghie, ‘Întrupatul’ Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Doamne, nu lăsa pe nimeni să sfârtece acest sfânt antimis!

Aici au trăit mamele noastre sfinte, care au fost ţărâna răsăririi fiilor acestui neam.

Aici a venit azi Hristos, să mă caute pe mine şi pe tine, cei ce suntem căzuţi la umbra păcatelor noastre.

Doamne, suntem aici la o margine de lume, precum odinioară leproşii, la marginea cetăţilor!

Doamne, aşa cum ţi-ai făcut milă atunci de ei, fie-ţi milă şi de noi!

Iubiţi părinţi, aduceţi-vă azi pruncii să-L întâmpine pe Pruncul Hristos. Lăsaţi-i să vină la El şi nu-i încredinţaţi celor care cred că fiii acestui neam sunt o simplă proprietate a statului. Ei sunt, prin Hristos, cetăţeni ai veşniciei, cetăţeni ai Cerului. Nimeni nu poate fi aici, pe pământ, proprietarul vieţii, ci numai Dumnezeu, Care este Dătătorul ei.

O sabie poate tăia capul unui om, dar nu poate să-i taie viaţa. Sabia lui Irod mai varsă încă sânge în lume, dar nu va putea opri niciodată curgerea izvorului vieţii. Şi azi, lacrimile multor mame se prefac în stele pe bolta cerului.

Prin Întruparea lui Hristos, omul primeşte dreptul naşterii de Sus (cf. Ioan 3, 3). Omul îşi recapătă vocaţia fericirii şi scapă de frica de a iubi.

Cerul din noi nu mai este trist, căci pe bolta lui strălucesc razele Luminii, razele Răsăritului celui de Sus.

Iubiţilor, azi ne-au ajuns din urmă proorociile, ne-a ajuns din urmă veşnicia.

Doamne, Te-am fi aşteptat chiar şi doua veşnicii, căci am crezut în graiul profeţilor, că nu ne-ai părăsit şi că o să vii la noi.

Doamne, chiar dacă Te-am aşteptat la umbra păcatelor mele, niciodată nu mi-am vândut veşnicia pe o clipă.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Am ştiut că ateismul este o cădere din realitate, însă fiii acestui neam au rămas în realitatea sfinţilor, iar sfinţii au fost şi vor rămâne candele ale Bisericii.

Candela neamului nostru românesc nu se va stinge niciodată, căci în ea s-au adunat lacrimile unui neam care mult a suferit.

Sunt atâtea popoare care au naufragiat în istorie. Noi, nu, pentru că am călătorit şi vrem să călătorim şi acum după semnul stelei care i-a condus pe magi. Dacă pe ei i-a condus până la Betleem, pentru noi, Domnul dă poruncă stelei să ne conducă la limanul cel de Sus, cel al bucuriei cereşti.

Să tragem clopotele să se trezească istoria, căci nu putem dormi cu capul pe istorie.

Istoria nu înseamnă Cartea morţii unui neam, ci ea este ogorul unde creşte pomul vieţii unui neam.

Să ne trezim din somnul raţiunii naţionale, căci viaţa unui popor nu este umbră şi vis, ci o ctitorie a Lui Dumnezeu.

Doamne, dăltuieşte în a noastră minte cuvintele Evangheliei Tale şi iubirea de neam şi de ţară!

Drept-credincioşi creştini,

Buna rânduială a vieţii, întru ascultare zace. Ascultarea şi împlinirea Cuvântului Evangheliei ne aduc pace şi multă mângâiere în sufletele noastre şi în neamul nostru românesc.

Să iertăm şi să mângâiem pe cei din nevoi.

Să izgonim ura şi să semănăm iubirea în inimile noastre.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Acum, când dangătele clopotelor bisericilor noastre ne vestesc Naşterea Pruncului, mă alătur şi eu lor, dorindu-vă să petreceţi Sfintele Sărbători în pace, cu sănătate şi bucurii, împreună cu toţi cei dragi.

Doamne, varsă o lacrimă de iubire şi de mângâiere şi peste cei ce sunt în spitale şi în închisori!

Doamne, nu părăsi corabia neamului nostru!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan al Banatului.