Un bărbat a atacat o secție de poliție din Paris. Atacatorul a fost împușcat mortal
Un bărbat a fost împușcat mortal în timp ce încerca să intre, înarmat cu un cuțit, într-un comisariat de poliţie din nordul Parisului. Bărbatul ar fi strigat ‘Allah Akbar’ în timp ce încerca să agreseze un poliţist.
Articol de Radio Timișoara, 7 ianuarie 2016, 15:15
Conform unor surse din Ministerul de Interne, bărbatul purta o vestă cu explozibili falsă. Bărbatul avea sub palton o geantă mică prinsă cu scoci din care ieşea un fir, dar ‘dispozitivul nu conţinea explozibili’, a precizat sursa judiciară citată.
Un martor a declarat că s-au auzit ‘două-trei focuri de armă’, iar strada, situată în popularul cartier Goutte d’Or, din nordul capitalei, a fost încercuită de forţele de ordine.
Incidentul a avut loc în ziua în care se comemorează un an de la atacurile unor militanţi islamişti asupra redacţiei revistei satirice Charlie Hebdo din capitala franceză.
Foto: www.theguardian.com