Un timișean a reușit să fure două tone de nucă de la firma la care lucra
Angajatul unei firme din localitatea timișeană Săcălaz a fost reținut de polițiști care îl suspectează că a furat două tone de nucă de la societatea la care lucra. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi intrat în depozitul firmei, forțând ușa de acces de unde a furat marfa.
Articol de Radio Timișoara, 15 ianuarie 2016, 15:32
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare pentru 30 de zile pentru furt calificat.
Prejudiciul este estimat la circa 60.000 de lei, iar acum se fac cercetări pentru recuperarea lui.
În pieţele timişorene, miezul de nucă din ultima recoltă se vinde la preţul de 40-50 de lei kilogramul.