Jumătate de țară, sub zăpadă: drumuri închise, localități fără curent
Ninge viscolit în aproape jumătate din ţară. În sudul şi estul României sunt în vigoare până diseară două atenţionări: una cu cod portocaliu care vizează inclusiv capitala şi alta cu cod galben. Deja din cauza vremii câteva localităţi au rămas fără curent electric şi mai multe drumuri au fost închise.
Articol de Radio Timișoara, 17 ianuarie 2016, 10:00
În Capitală, stratul de zăpadă depus îngreunează traficul rutier. Mai mulţi copaci au fost doborâţi şi câteva maşini avariate, iar semafoarele din câteva intersecţii importante nu funcţionează.
Autostrada Soarelui este închisă între București și Drajna.
O situaţie dificilă este în Ialomiţa – judeţul este aproape izolat în condiţiile în care mai multe drumuri naţionale sunt blocate. Tot acolo câteva maşini au rămas blocate în zăpadă şi mai multe localităţi nu au curent electric.
Şi în judeţul Constanţa, se circulă greu pe drumurile naţionale, iar din cauza vântului puternic operaţiunile din porturile de la Marea Neagră sunt suspendate.
Drumuri închise din cauza zăpezii la ora 10.00
- DN2 Afumați – Urziceni – Buzău;
- DN2C Costești (jud. Buzău) – Slobozia;
- DN2B Spătaru – Buzău și Buzău – limita cu județul Brăila;
- DN22 Râmnicu Sărat – limita cu județul Brăila;
- DN5B Giurgiu – Ghimpați, în județul Giurgiu;
- DN41 Oltenița – Daia (pe sectorul Chirnogi – Căscioarele), în județul Călărași;
- DN23B Măicănești – Ciorăști, în județul Vrancea;
- DN2N Bogza – Dumbrăveni, în județul Vrancea;
- DN3 București – limita cu județul Călărași;
- DN4 București – Frumușani.