Traficul rutier rămâne închis la Michelangelo
Cu toate că primarul Nicolae Robu a anunţat că traficul la Michelangelo ar putea fi dechis joi, accesul maşinilor este în continuare restricţionat. Purtătorul de cuvânt al municipalităţii timişorene, Alina Pintile, a anunţat că circulaţia nu va fi reluată în cursul zilei de joi, fără a preciza o dată pentru deschiderea traficului pe axa Nord – Sud.
Articol de Carla Chiu, 12 iunie 2014, 13:11 / actualizat: 15 iunie 2014, 1:02
Odată reluată circulaţia, autorităţile locale dau asigurări că traficul rutier nu va mai fi închis ulterior pentru continuarea lucrărilor. Intersecția este finalizată în acest moment: s-au montat parapeții și stâlpii de electricitate, iar marcajele rutiere au fost trasate. Mai mult, în mijlocul intersecției a fost plantat și gazon.
La pasajul subteran de la Michelangelo însă, lucrările continuă.
Potrivit proiectului, lucrările pentru întreaga intersecție ar trebui finalizate în luna septembrie.
[gdl_gallery title=”GALLERY_TITLE” width=”GALLERY_WIDTH” height=”IMAGE_HEIGHT” galid=”1″ ]
Sursa foto : radiotimisoara.ro, eyeinthesky.ro.