“Lazurd”. Teatru în piscină la Timișoara
Timișorenii sunt invitați, sâmbătă și duminică, de la ora 22:00, în Piața Victoriei, la un spectacol de teatru inedit, care implică o piscină și 7 tone de apă. Este vorba despre spectacolul “Lazurd” al Companiei Senza Tempo din Spania, inclus în cel de-al doilea modul al Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești.
Articol de Radio Timișoara, 14 iunie 2014, 01:03
Piscina, amplasată în fața Teatrului Național din Timișoara, se va umple cu apă în fața publicului. Conform organizatorilor, timp de două minute, piscina (gonflabilă) va “crește” instant, iar în momentul următor o cisternă o va umple cu 7 tone de apă. Utilajul de mari dimensiuni a fost găsit după eforturi considerabile, spațiul făcând imposibilă prezența mai multor cisterne cu cantități mai mici de apă.
Realizatorii spectacolului spun că“’Lazurd’, călătoria peste ape, urmărește drumul popoarelor nomade pe cale de dispariție. Exodul celor aflați în căutarea unei lumi mai bune. Excursul prin muzica legendarilor rătăcitori, fie ei țigani, evrei sau altă etnie, vorbește despre nesecata lor energie vitală și despre îmbrățișarea prezentului, într-un echilibru perfect al limbajului teatral și cel al dansului. Astăzi, spectacolul e mai actual decât oricând: exodul continuă, cu sau fără legendă. Lazurd vorbește despre toate acele lucruri care se pierd doar pentru a renaște în vis, despre lumi ce există în paralel și despre faptul că orice călătorie e un drum al transformării individuale.”
“Lazurd” este o producție Senza Tempo cu spijinul Generalitat de Catalunya și al Ministerului Culturii din Spania.
Sursa foto: tntimisoara