Amicale cu echipe din B2
Cele trei divizionare secunde de fotbal din zonă au disputat azi meciuri amicale. Formaţiile arădene au terminat nedecis în partide diferite, în timp ce Metalul Reşiţa a bifat a 5-a victorie în amicalele cu adversari mai slab cotaţi.
Articol de Viorel Jurcut, 6 februarie 2016, 15:46 / actualizat: 6 februarie 2016, 18:16
UTA BD a încheiat la egalitate 0-0 întâlnirea cu maghirii de la Szeged (echipă tot de liga a 2-a). Formula de start a Bătrânei Doamne a fost: Anca Trip – Polgar, Manea, Botiș, Gligor – Strătilă, Chindriș, Jorza, Hlistei – Man, Curtuiuș.
Şoimii Pâncota a făcut 2-2, pe terenul celor divizionarei a 3-a CSM Lugoj; trupa din Podgorie a înscris prin Gîlcă şi Marius Ion. Din primul minut au evoluat: Irimia – Dan Daniel, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel, Fuchs – Gîlcă, Dragalina, Leucuța – Marius Ion.
Metalul Reşiţa a învins Progresul Gătaia (liga a 4-a Timiş) cu scorul de 3-0, marcatori Chira, Vitorovic şi Jasli. Au intrat din primul minut, la Metalul: Knezevic – Vlad, Kiss, Crăciun, Codruț – Costea, Botezatu, Kopre, Maria – Vitorovic, Chira.