Fațada Operei din Timișoara intră în renovare. Primăria a decis cum va arăta clădirea din Piața Victoriei
Articol de Radio Timișoara, 16 februarie 2016, 12:18
Firma care a câștigat licitația pentru lucrările de refacere a fațadei este una dintre societățile cu care Primăria Timișoara a mai lucrat în timp.
Contractul care poate fi semnat săptămâna viitoare are o valoare de 630.000 de lei, iar termenul de execuție este de șase luni.
Potrivit caietului de sarcini depus cu ocazia licitației, lucrările sunt foarte complexe întrucât nu se cunoaște ce se va descoperi pe durata în care va fi deschis șantierul. Se așteaptă însă ca o mare parte din plăcile actuale să se desprindă și să fie necesară înlocuirea lor.
Potrivit primarului Nicolae Robu, aspectul fațadei nu va fi modificat urmând să fie păstrată actuala formă a clădirii-simbol din Piața Victoriei din Timișoara.
În plus, se așteaptă să fie descoperite cele două statui care împodobeau fațada Operei și care au fost acoperite odată cu refacerea Palatului Culturii, acesta fiind de fapt unul dintre cele mai așteptate momente din cadrul lucrărilor.
Lucrările presupun modernizarea Palatului Culturii care adăpostește acum Teatrul Național Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul German și Opera Națională Română, dar atelierele dinspre strada pietonală Mărășești.
Construcția clădirii Palatului Culturii a început în 1871, după planurile arhitecților vienezi Helmer și Fellner, constructori a numeroase săli de teatru din Europa (Budapesta, Viena, Odessa), fiind terminată în 1875. Un pim incendiu a avut a în 1880, iar reconstrucția a durat până în 1882, păstrându-se integral forma originală a clădirii, construită în stil renascentist. După cel de-al doilea incendiu, din 1920, au rămas intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucția s-a făcut după planurile arhitectului Duiliu Marcu, păstrându-se stilul original numai la fațadele laterale și fațada principală. Sala de spectacole a îmbrăcat stilul neobizantin, caracteristic arhitecturii românești a timpului.
Foto: ort.ro