‘Monumentul spălătoresei necunoscute’ ar putea să dispară de pe malul canalului Bega
Articol de Radio Timișoara, 21 februarie 2016, 18:38 / actualizat: 22 februarie 2016, 7:14
‘Monumentul spălătoresei necunoscute’ are o înălțime de zece metri și realizat dintr-o coloană metalică pe care sunt dispuse ligheanele multicolore.
Lucrarea este semnată de o personalitate a artei contemporare, artistul bulgar Pravdoliub Ivanov, și a fost realizată în cadrul bienalei Art Encounters de anul trecut de la Timișoara. În viziunea artistului, monumentul este un omagiu adus miilor de femei, care, de sute de ani, au spălat haine pe malurile râurilor.
Timișorenii trec zilnic pe lângă acest monument dar mărturisesc că nu înțeleg semnificația ligheanelor colorate.
Autoritățile consideră că astfel de lucrări și-ar găsi locul mult mai bine într-un spațiu special destinat operelor de artă rezultate în urma festivalului de profil și că nu ar trebui să decoreze orașul.
Primăria a primit recent o solicitare prin care se cere prelungirea avizului de amplasare a lucrării pe malul Begheiului. Primarul Timișoarei Nicolae Robu consideră că trebuie să existe un loc pentru creații care nu rezonează cu cetățenii Timișoarei. Nicolae Robu crede că monumentul ar trebui să dispară de pe malul canalului Bega și să își găsească locul într-o expoziție noncoformistă.
Sursa: Radio România Actualități / Foto: Facebook/Andrei Bancsov