Facebook schimbă butonul Like și introduce Reactions
Articol de Radio Timișoara, 24 februarie 2016, 22:02
Reţeaua de socializare a decis să introducă la nivel global o nouă versiune a butonului Like, care include caracteristica Reactions. La un simplu click pe Like apar șase reacții diferite, potrivit descrierii Facebook. Noua caracteristică va fi disponibilă treptat pentru toţi utilizatorii în versiunea web a Facebook şi în aplicaţiile pentru Android şi iOS.
În ceea ce privește introducerea opțiunii Dislike, un astfel de buton nu va fi introdus, probabil, niciodată pe reţeaua de socializare online.
„Unele persoane poate ar folosi acest buton doar pentru a glumi. Dar nu poate fi utilizat… fără o oarecare asprime. Este important, din punctul de vedere al unei companii, să nu încurajeze emoţiile negative”, a explicat dr. Pamela Rutledge, de la Media Psychology Research Center.