Planuri de vacanță: Au fost confirmate cursele charter care vor opera la vară pe Aeroportul din Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 10 martie 2016, 17:53 / actualizat: 10 martie 2016, 20:02
Astfel, la finele lunii mai, vor opera cursele spre Antalya, în ziua de luni, urmând ca, până la finalul sezonului estival, numărul zborurilor spre această destinaţie să aibă o frecvenţă 6 curse, săptămânal.
Zborurile spre Zakyntos vor fi reluate în data de 13 iunie, în fiecare zi de luni a săptămânii.
Spre Creta vor zbura, săptămânal, două curse, marţi şi miercuri, începând din 15 iunie. Spre Rhodos, cursele charter vor începe în 17 iunie, în fiecare vineri.
Din acest an, a fost introdusă şi o destinaţie nouă – Bordum. Cursele vor începe în 16 iunie şi vor fi operate joia.
În continuare, agenţiile de turism oferă şi vacanţe cu destinaţia Mallorca şi Costa Brava, cu zbor pe ruta Timişoara – Barcelona, utilizând zborurile de linie ale companiei aeriene Wizzair în zilele de miercuri şi duminică.