Salonul de carte BOOKFEST, ediție de gală la Timișoara / PROGRAM
A cincea ediție a Salonului de Carte Bookfest Timișoara își așteaptă vizitatorii din 31 martie până în 3 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri – CRAFT (vizavi de Sala Olimpia).
Articol de Dana Florea, 30 martie 2016, 13:36 / actualizat: 4 aprilie 2016, 15:12
Vor fi prezente la întâlnirea cu cititorii, cu aproximativ 20.000 de titluri, peste 30 de edituri importante, care promit o serie de evenimente atractive și reduceri de până la 70% pentru titlurile din ofertă.
Mircea Cărtărescu, Mihaela Bilic, Ioana Nicolaie, Victor Neumann, Nicolae Strâmbeanu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Tudor Crețu, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș, Radu Pavel Gheo sunt doar câteva dintre personalitățile pe care le puteți întâlni la Bookfes
Proiecția gratuită a filmului ”Son of Saul” și concertul formației Trei Parale vor întregi atmosfera de festin cultural a Bookfest Timișoara.
Deschiderea oficială a Salonului de Carte Bookfest Timișoara va avea loc joi, 31 martie, la ora 12.00, în prezența viceprimarului Dan Diaconu, Florica Chiriță, director al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Mihai Mitrică, directorul Salonului de Carte Bookfest.
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia. În toate cele patru zile, Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20.00.
Programul BOOKFEST 2016
Joi, 31 martie
Ora 12.00 – Deschiderea oficială
Ora 17.00 – Proiecția gratită a filmului ”Son of Saul”, câștigător în 2016 al premiului Oscar pentru cea mai bună peliculă străină.
Ora 18.00 – Lucian – Vasile Szabo își va lansa volumul Sever Bocu: Strategii publicistice și geopolitice, publicat la Editura Universității de Vest. Vor fi prezenți criticul literar Cornel Ungureanu, scriitorul Viorel Marineasa și profesorul universitar dr. Ioan-Viorel Boldureanu
Ora 19.00 – Dezbatere despre problematica receptării Holocaustului și negaționism în mediile intelectuale, găzduită de prof. univ. dr. Victor Neumann.
Vineri, 1 aprilie
Ora 15.30 – Editura Eikon – Lansări de carte „Mitteleuropa – O încercare de a defini Europa Centrală”, de Ionel Bota, prefață de Gheorghe Jurma și „În umbra destinului”, de Igor Isac, prefață de Sorin Lavric. Participă: Cornel Ungureanu, Gheorghe Jurma, Ionel Bota, Igor Isac, Valentin Ajder.
Ora 16.00 – Lansare de carte „Mehala întâmplărilor stranii” (Editura Universitășii de Vest) Autor: Dan Negrescu. Invitați: Otilia Hedeșan, Dana Percec.
Ora 17:00 – Lansarea romanul Vineri seara într-o vale cu lupi, de Nicolae Strâmbeanu, apărut la Editura Polirom. Vor vorbi alături de autor, Cornel Ungureanu și Adrian Dinu Rachieru.
Ora 17.30 – Daniel Vighi, autorul romanului Trilogia Corso, publicat la Editura Cartea Românească, se va afla într-un dialog cu Simona Constantinovici despre acest volum. Volulm face o incursiune de peste o jumătate de secol de istorie a Timişoarei, plecând de la anii de început ai dictaturii comuniste.
Ora 18.00 – Lansarea cărții Ai uitat să râzi, semnată de Bogdan Munteanu, apărută la Editura Nemira. Alături de autor, vor fi prezenți scriitorii Radu Pavel Gheo și Tudor Crețu.
Ora 18.30 – Lansarea volumului Ai uitat să râzi de Bogdan Munteanu apărut la editura Nemira. Alături de autor vor vorbi Radu Pavel Gheo și Tudor Crețu
Ora 19.00 – Medicul nutriționist Mihaela Bilic se va întâlni cu cititorii odată cu lansarea noii sale cărți cu sfaturi despre nutriție Tocăniță pentru suflet, publicată la editura Curtea Veche Publishing. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
Sâmbătă, 2 aprilie
Ora 11.00 – Brândușa Armanca își va lansa cartea Abolirea timpului buimac, publicată la Editura Fundației Triade. Alături de autoare, vor participa la lansare Mircea Mihăieș și Adriana Babeți.
Ora 12.00 – Editura Universității de Vest – lansare de carte Rețeaua. Poezia românească a anilor 2000 a autoarei Grațiela Benga. Alături de autor vor lua cuvântul Cornel Ungureanu, Ana Pușcașu și Tudor Crețu.
Ora 13.00 – Întâlnirea cu scriitoarea Ioana Nicolaie și prezentarea volumului său de poeme Lomografii, a volumului colectiv de proză scurtă Cartea Simțurilor, ambele apărute la Editura Humanitas, precum și a cărții pentru copii Ferbonia, publicată de autoare la Editura Arthur. Întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Ora 14.00 – Invitatul special al ediției, scriitorul Mircea Cărtărescu, autorul bestsellerului Solenoid, își va prezenta cartea și va acorda autografe. La eveniment va participa și Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.
Ora 16.00 – La standul Editurii RAO va avea loc o sesiune de autografe a scriitorului Igor Bergler, autorul romanului Bibila pierdută, volum care a marcat un record absolut de vânzări, de la lansare și până acum
Ora 17.00 – La Editura Brumar vor fi lansate volumele Literatura Banatului. Istorie, personalități, contexte, de Cornel Ungureanu, Iulia Feier și alte povestiri din memorie, de Ion Nicolae Anghel, Biografii lexicale, de I. Funeriu și Nebun după Paris, de Aurel Gh. Ardeleanu. Vor fi prezenți, alături de autori, scriitorii Ilie Gyurcsik, Adrian Dinu Rachieru, Rodica Bărbat, Marcel Tolcea și Robert Șerban.
Ora 18.30 – La standul Editurii RAO, lansarea celor patru volume aparținând istoricului și filosofului Victor Neumann, Tentaţia lui homo europaeus, Ideologie şi fantasmagorie, Neam, popor sau națiune? Despre identităţile politice europene și Conceptualizarea istoriei. Vor lua cuvântul cuvântul Florin Lobonț, Mihai Panu, Miodrag Milin și Ovidiu Enculescu, Directorul Editurii Rao.
Ora 19.00 – Concertul formației de muzică veche Trei Parale. Grupul va prezenta extrase din diversele sale proiecte, mai ales din Bazar – program de muzică veche românească și din Ciobanul care și-a pierdut oile – o încercare de a regăsi muzicile pierdute ale Românei rurale.
Duminică, 4 aprilie
Ora 13.00 – Concert de muzică fado cu artistul portughez stabilit în România, Ricardo Caria.
Printre surprizele pregătite de organizatori se numără și caravana Cutia poștală călătoare. Vizitatorii care doresc să trimită gânduri frumoase oamenilor din viața lor o vor putea face scriindu-le scrisori pe care Asociația Arta nu Mușcă, inițiatoarea proiectului, le va expedia apoi în toată țara.
O altă surpriză este și Caravana cu jocuri, un stand pregătit de Happy Color, unde vor fi amplasate mese cu diferite jocuri interactive cu care se vor putea delecta toți vizitatorii Bookfest, indiferent de vârstă.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Editorilor din România, Consiliul Județean Timiș și Primăria Municipiului Timișoara.
https://www.facebook.com/events/977057875753256/