Un bolovan de aproape două tone a distrus o casă din comuna Crişcior
Un bolovan cu greutatea de aproximativ două tone s-a desprins dintr-un versant abrupt al unui deal şi s-a oprit în zidul unei case din localitatea hunedoreană Crişcior. Nu au fost semnalate victime, însă peretele unei încăperi în care era amenajată baia locuinţei a fost avariat în totalitate şi va trebui refăcut.
Articol de Carla Chiu, 27 iunie 2014, 11:07 / actualizat: 12 martie 2024, 17:01
„Am fost sesizaţi de o femeie de 56 de ani, din localitatea Crişcior, că un bolovan cu dimensiunile de 1,80 metri pe 2,40 metri s-a rostogolit în curtea casei în care locuieşte. Bolovanul i-a distrus o parte din locuinţă. Nu au fost semnalate victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agentul de poliţie Laura Bradu.
În parcursul său, bolovanul a făcut şi un crater în asfaltul din faţa casei. Cel mai probabil, bucata de stâncă s-a desprins de pe versant din cauza ploilor care au căzut în ultimele zile în cantităţi mari.
Sursa foto: servuspress.ro