Amatorii de ciclism montan se întrec sâmbătă la Moneasa
Cea de-a treia ediție a concursului de ciclism montan de la Moneasa, județul Arad, are loc sâmbătă.
Articol de Radio Timișoara, 27 iunie 2014, 11:20
Sunt aşteptaţi participanţi din ţară şi din străinătate la Moneasa Mountainbike Maraton 2014.
Participanții pot opta pentru unul din cele două trasee organizate: traseul „Maraton” de 62 de kilometri (cu start la ora 10:00) şi un traseu „Hobby” de 32 de kilometri (cu start la ora 11:00).
Cei de pe traseul «maraton» vor înfrunta o diferenţă de nivel de 2550 de metri, iar cei de la «Hobby» una de 1100 de metri, anunță organizatorii.
Traseele sunt neamenajate şi neprotejate, folosindu-se drumuri publice, poteci marcate şi zone accidentate.
Caâștigătorii vor fi recompensați cu premii a căror valoare totală este de 13.700 lei.
Mai multe detalii legate de înscriere şi regulament se găsesc pe site-ul moneasamountainbike.ro
Concursul de ciclism montan este organizat la Moneasa, supranumită “perla Munților Apuseni” pentru a pune în valoare cadrul natural deosebit al zonei și pentru a dezvolta turismul sportiv și de recreere.
Sursa foto: insport.ro