Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Liga a doua de fotbal se termină mai repede

Federația Română de Fotbal a decis să pună capăt campionatului ligii secunde mai repede cu o săptămână și, prin urmare, a introdus o etapă intermediară chiar săptămâna viitoare. O veste care nu cade bine UTA-ei, care va juca, în decurs de trei zile, la Mioveni şi Târgovişte.

Liga a doua de fotbal se termină mai repede

Articol de Viorel Jurcut, 13 aprilie 2016, 14:08

Duminică dimineața, „alb-roșii” joacă la Mioveni, pentru ca miercuri după-amiază să se afle față în față cu Chindia Târgoviște, începând cu ora 17. Cel mai probabil, „oficialii” clubului vor decide ca echipa lui Roland Nagy să rămână în sudul țării după confruntarea cu argeșenii, pentru a economisi energii ce s-ar pierde inutil pe drum. „Am aflat de curând informația, ne organizăm în așa fel încât băieții să aibă cele mai bune condiții pentru cele două partide din deplasare”, a declarat directorul general al grupării arădene, Codru Grădinariu.

În aceste condiţii, actuala ediţie a ligii secunde se va încheia la 28 mai şi nu la 4 iunie, cum fusese programarea iniţială.

AUDIO / Liga 2: Golurile etapei din play-out
Fotbal luni, 7 aprilie 2025, 09:31

AUDIO / Liga 2: Golurile etapei din play-out

În a 2-a etapă din play-out-ul ligii secunde de fotbal, două formații din vestul țării au evoluat sâmbătă, în direct la Radio Timișoara....

AUDIO / Liga 2: Golurile etapei din play-out
CSM Reșița salvează un punct din penalty | AUDIO + VIDEO
Fotbal duminică, 6 aprilie 2025, 13:10

CSM Reșița salvează un punct din penalty | AUDIO + VIDEO

La patru zile distanță de insuccesul cu FC Hermannstadt, din Cupa României, roș-negrii au înfruntat o contracandidată la promovare. Meciul a...

CSM Reșița salvează un punct din penalty | AUDIO + VIDEO
UTA obține trei puncte prețioase, în minutele adiționale | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 5 aprilie 2025, 18:56

UTA obține trei puncte prețioase, în minutele adiționale | AUDIO

UTA a dominat prima repriză, dar nu a izbutit să marcheze. Arădenii nu au înscris nici de la punctul cu var: portarul Anestis a parat șutul...

UTA obține trei puncte prețioase, în minutele adiționale | AUDIO
Corvinul câștigă la ultima fază, Dumbrăvița coboară pe ultimul loc / AUDIO
Fotbal sâmbătă, 5 aprilie 2025, 13:12

Corvinul câștigă la ultima fază, Dumbrăvița coboară pe ultimul loc / AUDIO

CORVINUL HUNEDOARA – FCU CRAIOVA 2-1 (1-1) Vizitatorii au înscris repede, în minutul 4, dar Hunedoara a avut replică. Egalarea a venit de la...

Corvinul câștigă la ultima fază, Dumbrăvița coboară pe ultimul loc / AUDIO
Fotbal vineri, 4 aprilie 2025, 07:05

Corvinul, Dumbrăvița și CSM Reșița, în direct la Radio Timișoara | AUDIO

Meciurile vor fi transmise în direct la Radio Timișoara: Corvinul Hunedoara – FCU Craiova, crainic Claudiu Sav Pentru Corvinul, va fi primul meci...

Corvinul, Dumbrăvița și CSM Reșița, în direct la Radio Timișoara | AUDIO
Fotbal joi, 3 aprilie 2025, 19:17

„Cristian Mihai este un jucător echilibrat, care se află pe un drum foarte bun” | AUDIO

Fostul jucător de la Politehnica Timișoara a explicat de ce „principalul” Mircea Rednic nu a putut veni la întâlnirea cu jurnaliștii și a...

„Cristian Mihai este un jucător echilibrat, care se află pe un drum foarte bun” | AUDIO
Fotbal joi, 3 aprilie 2025, 15:59

România a coborât pe locul 45 în clasamentul FIFA

România a înregistrat un eşec acasă cu Bosnia-Herţegovina (0-1) şi surclasat San Marino (5-1) în deplasare, în cele două meciuri jucate în...

România a coborât pe locul 45 în clasamentul FIFA
Fotbal miercuri, 2 aprilie 2025, 20:23

AUDIO / Visul Reșiței din Cupa României s-a încheiat

CSM Reșița s-a oprit în sferturile Cupei României la fotbal. Cărășenii au fost învinși azi, cu 4-0 de prim-divizionara FC Hermannstadt. La...

AUDIO / Visul Reșiței din Cupa României s-a încheiat