AUDIO / Un scriitor nu este tot prostul care scrie, ci un autor de ficțiune
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 20 aprilie 2016, 08:17
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 10 februarie 2016)
Duminică, știrile erau îndoliate de un text pe care îl citez de la România TV „Un schior român a murit în Bulgaria”. Orice vorbitor de limba română ar fi fost îndrituit, îndreptățit să creadă că este vorba despre un sportiv care practică schiul. Nu este așa. Era vorba despre un turist român care se afla în concediu, la schi. Dincolo de tragicul unui asemenea accident, mi-aș permite să observ că identificare protagoniștilor unor știri este, de multe ori, ciudată.
Și mă refer, din nou, la deținuții scriitori.
Pentru omul de rând, un scriitor este orice persoană care scrie literatură, adică ficțiune. (Sensul cuvântului literatură e mult mai bogat, dar nu vreau să complic lucrurile, ci să le simplific.) Ceea ce înseamnă că o persoană care scrie poezie, proză sau teatru este un scriitor. Un scriitor devine scriitor cu patalam atunci când este primit în Uniunea Scriitorilor.
Iar aici facem o nouă precizare. Din Uniunea Scriitorilor fac parte și criticul literar, și eseistul, adică persoanele care scriu despre literatură sau despre fenomenul cultural în general. Dar, în Uniunea Scriitorilor nu pot fi primite persoane care au scris cărți de cercetare științifică din domenii științifice cum ar fi istoria, sociologia, științe exacte și ale naturii etc.
De asemenea, aș semnala folosirea greșită a cuvântului „operă” atunci când vine vorba despre cărți. Putem vorbi despre opera literară sau științifică a unui scriitor sau cercetător, dar, la plural, cuvântul nu are același sens. În exemplul „operele scrise în închisoare”, cuvântul „opere” este fie ironic, fie se referă la opere ca gen muzical.
Așadar, este incorect să vorbim despre „deținuți scriitori”. Eventual, despre „deținuți cercetători”.