Augustin Lazăr, avizat pozitiv de CSM pentru funcţia de Procuror General al României
Augustin Lazăr a primit aviz favorabil din partea Secţiei pentru procurori a CSM, după interviul pe care l-a susţinut joi, urmând ca propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de Procuror General al României să fie transmisă preşedintelui României.
Articol de Mihai Junea, 21 aprilie 2016, 12:23
„Proiectul managerial are propunerea de a reforma Ministerul Public şi de a îl ridica la standarde europene, din punct de vedere al managementului şi al mentaţităţii. Proiectul e bazat pe o cunoaştere aprofundată a Ministerului Public, care vine nu doar din experienţă ci şi din activitatea de cercetător pe care am avut-o fiind şi cadru didactic”, a spus magistratul în cadrul interviului pe care l-a susţinut la CSM.
Augustin Lazăr a suţinut în faţa procurorilor din Consiliul Superior al Magistraturii că intenţionează înfiinţarea unui serviciu de integritate, care ar avea rolul verificării integrităţii magistraţilor procurori. De asemenea, Augustin Lazăr a precizat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui restructurat, susţinând că ar trebui desfiinţate parchetele mici, pentru ca procurorii să nu mai fie sub influenţa persoanelor puternice pe plan local.
Augustin Lazăr este procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și prof. univ. dr. în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.