Ziua Regalității, sărbătorită cu fast la Castelul Peleș
Articol de Radio Timișoara, 9 mai 2016, 08:11
Sărbătoarea va debuta în cursul dimineţii, la Bucureşti, la Statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, unde la ora 10:30, va avea loc o ceremonie militară şi o depunere de coroane de flori.
După ora 13:00, evenimentele se mută la Sinaia, unde pentru prima dată după anul 1947, va flutura Stindardul Regal.
Vor fi prezenţi la ceremonie membri ai personalului Casei Majestăţii Sale Regelui de la Palatul Elisabeta şi de la Castelul Săvârşin, dar şi invitaţii Familiei Regale veniţi din străinătate pentru Jubileul de 150 de ani.
Vor fi de faţă Custodele Coroanei, Principesa Margareta, Principele Radu, Principesele Elena şi Sofia, dar şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.
Foto: infoghidromania.com