Românii cumpără tot mai mult cu cardul de credit
Valoarea tranzacțiilor de plată cu carduri de credit a crescut cu 7,6% în primele trei luni ale anului, la 1,126 miliarde lei, potrivit datelor BNR. La unele bănci, creșterea a ajuns până la 19%.
Articol de Radio Timișoara, 3 iulie 2014, 11:34
Mijloacele de plată fără numerar câștigă tot mai mult teren pe piața românească. Specialiștii spun că utilizarea cardurilor este mai comodă și poate fi chiar mai ieftină decât utilizarea cash-ului. Creșterea plăților cu cardul este și în beneficiul companiilor. Pe lângă diminuarea costurilor cu procesarea cash-ului, un sistem electronic de plată permite comerciantului creşterea volumelor prin accesarea disponibilului de pe cardudurile cumpărătorilor, dar şi un control rapid al vânzărilor.
Analiștii publicației Capital prevăd o creștere a tranzacțiilor cu cardul, dat fiind că de-abia începe perioada concediilor, când se fac cumpărături mai multe și de valori mai mari.
Sursa foto: blackfridaymania