LIVE-VIDEO: AXiS, în concert, vineri seara, la Josefin Pub
Trupa AXiS a luat ființă în vara anului 2011, pe când chitaristul orșovean, Silviu Dan Iliescu a trecut granița peste Dunăre pentru a concerta în orășelul sârbesc Kladovo. Acolo i-a cunoscut pe Dejan Kotarčić (bass) și pe Ranko Varga (tobe), doi muzicieni extrem de talentați ce aveau în spate peste 30 de ani de muzică împreună.
Dragostea pentru rock-ul psihedelic al anilor ’70 i-a determinat pe cei doi sârbi să formeze o alianță transfrontalieră cu tânărul român, pe atunci în vârstă de 18 ani. Astfel concertul de debut al power-trio-ului a avut loc în luna iulie a anului următor, urmat de o serie de prestații pe teritoriul Serbiei, atât la festivaluri cât și în cluburi. Repertoriul, inițial compus exclusiv din cover-uri după cele mai cunoscute piese ale trupelor The Jimi Hendrix Experience, Led Zeppelin, Deep Purple, Cream, Stevie Ray Vaughan and Double Trouble, ZZ Top, etc., a crescut rapid, fiind curând urmate de primele piese proprii: „Come on Home Babe”, „Caddilac Blues”, „Just Me and You” și “Your Love”, piesã dedicatã de Silviu iubitei sale.
În anul 2013, Silviu părăsește orașul natal, pentru a-și continua studiile, mutându-se în Timișoara. Frumosul oraș din Banat s-a dovedit a fi gazda multor evenimente culturale, însă organizarea acestora nu a fost ușoară, mai ales pentru un student “imigrant”. Concertele s-au împuținat, dar în primăvara anului 2014, AXiS a concertat la Jazzissimo Pub, in Timișoara. În următoarea săptămână a ajuns în studiourile Radio România Oltenia Craiova, în cadrul emisiunii moderate de Davian Vlad și Oana Baban, unde trio-ul a susținut un mic concert, oferindu-i-se o prima ocazie în a-și promova propriile piese.
Deși distanța de peste 200 de km dintre membrii nu a fost lipsită de obstacole, compozițiile propri, puternic influențate de vibe-ul “erei hipioților”, nu au încetat să apară, în variantă de “demo”, ce-i drept, însă în speranța celor trei muzicieni, anul 2016 va avea să fie anul în care aceste piese vor ieși la lumină, sub forma unui album, însă pentru cei curioși, cei trei nu se vor sfii să interpreteze piesele înainte de marea lansare.
Articol de Radio Timisoara, 19 mai 2016, 12:30 / actualizat: 20 decembrie 2023, 19:30
AXiS cântă vineri seara, de la ora 22:00, la Josefin Pub. Grupul AXiS, pe care îl puteți vedea vineri seara pe site-ul nostru cântând live de la Josefin Pub, își face astăzi încălzirea cu un scurt recital în deschiderea StudentFest 25, în Piața Țarcului, de la ora 20:00.
Călin Pacatiuș prezintă grupul pe frecvențele noastre chiar în ziua concertului, în rubrica ”Rock Story”:
Puteți vedea concertul transmis în direct de noi chiar pe acestă pagină, în fereastra de mai jos:
[iframe src=”http://content.jwplatform.com/players/QYH7U9QE-y2uVJP9Z.html” width=”100%” height=”450″ frameborder=”0″ scrolling=”auto” allowfullscreen=”allowfullscreen”]
Utilizatorii Android trebuie să instaleze pentru vizualizarea transmisiilor browserul Flash Fox și apoi să acceseze pagina VIDEO-LIVE
Silviu Dan Iliescu vă invită la concert:
[iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Faxisbandtm%2Fvideos%2F1067387729973475%2F&show_text=0&width=560″ width=”800″ height=”450″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowTransparency=”true” allowFullScreen=”true”]