AUDIO / Un prim pas spre ”bronz”
Handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara au învins aseară pe Potaissa Turda cu 31-29 (14-17), în primul meci pentru medaliile de bronz în Liga Naţională. A fost un joc echilibrat, în care Turda a avut avantaj de 3 goluri, la pauză.
Articol de Adrian Schindarli, 21 mai 2016, 08:06
Poli a făcut mai puţine greşeli în repriza a doua şi a reuşit să întoarcă scorul de pe tabelă. Cei mai buni marcatori aseară au fost: Santeiu şi Lasica, câte 7 goluri pentru Timişoara, respectiv Thalmaier 6 reuşite pentru Potaissa.
Căpitanul violeţilor, Cristian Fenici, spune că ai săi coechipieri au jucat la potențial maxim, în ciuda absențelor din lot.
Antrenorul Turdei, Horaţiu Gal, a recunoscut că Timişoara a gestionat mai bine finalul de meci şi a motivat acest aspect pe oboseala propriilor jucători după semifinala cu CSM Bucureşti
Scorul la general devine 1-0 pentru Poli, iar meciul al doilea va avea loc miercuri la Turda.
În finala mare a campionatului, Dinamo – CSM Bucureşti 34-20, iar într-un meci pentru locul al şaptelea HC Adrian Petrea Reşiţa – Dunărea Călăraşi 31-33.