Tinerii luptă altfel împotriva infectării cu HIV
HIV STREET ART… o poveste a unei tinere infectate cu HIV, transpusă pe cinci panouri care se află pe strada Mărăşeti din Timișoara. O poveste care ilustrează etapele vieţii tinerei, de la comportamentul de risc, testarea, aflarea diagnosticului, stigmatizare şi autoizolare, până la acceptarea bolii şi a tratamentului care o duc spre o viaţă normală, cu o familie fericită şi cu copii sănătoşi.
Articol de Carla Chiu, 4 iulie 2014, 17:47
„Este o boală (n.r. SIDA) care poate fi ținută sub control, cu bunăvoință din partea pacienților și părinților. Dacă pacientul își ia corect tratamentul, poate trăi la fel de mult ca o persoană neinfectată”, spune medicul Rodica Costa, coordonatorul compartimentului HIV / SIDA de la Spitalul de Copii din Timișoara.
Un studiu realizat în 2012 arată că peste jumătate din bolanvii de SIDA din România sunt tineri. Peste 11.000 de pacienţi sunt infectaţi, dintre care aproape 7.000 au vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, iar majoritatea s-au infectat prin intermediul contactului sexual neprotejat.
„Avem arondate 4 județe: Timiș, Hunedoara, Arad și Caraș – Severin. La această dată, în evidența noastră, se află cam 810 pacienți din aceste județe, dintre care 700 – 710 sunt deja pe tratament”, spune medicul Teodora Moisil, de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timisoara.
Evenimentul din acest weekend își propune să educe altfel și prevenția contactării virusului HIV. Organizatorii şi voluntarii vor distribui flyere informative și prezervative, însă vor avea loc și momente scurte de street dance.