Simona Halep a acces în turul al treilea la Roland Garros
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al turneului de tenis de la Roland Garros, după ce a învins-o astăzi pe kazaha Zarina Dyas cu 7-6, 6-2. Simona a servit slab în primul set, când a fost condusă cu 4-1, dar pe care l-a câștigat într-un tie-break încheiat cu 7-5, după care a controlat clar manșa a doua.
Articol de Gabriel Toth, 25 mai 2016, 14:37
Halep (24 ani), cap de serie numărul 6 la competiția din capitala Franței, și-a asigurat un cec în valoare de 102.000 euro și 130 de puncte WTA în urma acestei victorii, obținută după o oră și 23 minute de joc.
Reprezentanta țării noastre o va întâlni în turul al treilea pe japoneza Naomi Osaka, care a dispus la rândul ei, cu 6-3, 6-3, de croata Mirjana Lucic-Baroni.