?? O clădire istorică din Timişoara a fost refăcută după model vienez
Articol de Radio Timișoara, 26 mai 2016, 07:30
Imobilul aparţine contelui Andreas Bardeau, descendent al familiei de Habsburg, consul onorific al României la Graz. Tot lui îi aparţine şi iniţiativa acestei lucrări complexe, realizată după planuri austriece, ce îmbină trecutul cu viitorul Timişoarei. Din imobil s-a păstrat doar faţada vechii clădiri, tot restul corpului a fost reconstruit de la zero, fără a se aduce însă atingere elementelor care defineau clădirea. Contele Andreas Bardeau este mulţumit de ce a ieşit:
Pentru noi a contat foarte mult colaborarea cu cei de la Monumente istorice, pentru a avea o soluţie, un concept pentru renovarea acestei clădiri. Am vrut să arătăm că se poate combina vechiul cu noul, ca în Austria, fără să se strice arhitectura. De aceea a fost lăsat faţada aşa cum este şi s-a modernizat doar interiorul. Cred că oricine trece prin faţa clădirii va putea admira şi va fi mulţumit de modul în care s-a lucrat. Execuţia a fost făcută de o firmă italiană.
Proiectul de amenajare a centrului de afaceri a beneficiat şi de finanţare de la Uniunea Europeană, iar de lucrări s-a ocupat arhitectul Oana Josan. Andreas Bardeau s-a mutat la Timişoara la începutul anilor 2000 şi a devenit unul dintre cei mai bogaţi fermieri din România, cu afaceri estimate la aproximativ 100 de milioane de euro.
Eu ca austriac mă simt în Timişoara ca acasă. Din toată Transilvania şi Banat, la Timişoara multiculturalismul iese cel mai bine în evidenţă. Noi avem teatru german, şcoală în limba germană, iar duminică dimineaţă pot merge la slujba în limba germană. Ceea ce îmi place este că etniile trăiesc în bună colaborare de pe vremea Mariei Terezia.
Contele Bardeau provine din familia de Habsburg şi spune că soţia sa este stră-strănepoata lui Franz Ferdinand, cel omorât la Sarajevo în 1919. În cazul său, trebuie să ne întoarcem la perioada Mariei Theresia, stră-străbunica lui fiind verişoară cu împărăteasa Austro-Ungariei.
GALERIE FOTO: