Concerte, rafting pe Bega, tiroliene, zumba și teatru, de 1 Iunie la Timișoara / PROGRAM
Articol de Radio Timișoara, 26 mai 2016, 10:29 / actualizat: 30 mai 2016, 12:32
Una dintre atracțiile zile va fi seria de activități sportive organizate de Club Sportiv Junior Adventure. Instructori români cărora li s-au alăturat colegi din Austria, Germania, Olanda și Danemarca îi vor învăța pe copii să traverseze pe o bandă flexibilă aflată la 50 de metri de sol distanța dintre doi copaci, să tragă cu arbaleta, să traverseze pe tiroliană distanța dintre doi copaci. Toate activitățile se vor desfășura în condiții de siguranță, iar cei mici vor fi în permanență asistați și îndrumați de instructor, precizează organizatorii.
Pentru iubitorii de muzică vor fi organizate sesiuni de zumba, dansuri medievale, de societate sau populare, dar și o discotecă în aer liber. Tot pe 1 iunie vor fi prezentate mai multe spectacole de teatru pentru copii.
PROGRAM:
Parcul Copiilor
10.00 – 14.00 IPJ Timiş a pregătit o prezentare a tehnicii şi a mijloacelor auto din dotare. Demonstraţii de arte marţiale ale copiilor de la A.S. TIMPOLICE şi YGUANA FIGHT TEAM Timişoara.
10.00 – 21.00 Face painting, modelaj cu baloane, surprize oferite de mascote, discotecă în aer liber şi multe alte surprize pregătite de clovnii din Echipa hazliţilor şi de cei din Echipa Veselă Timişoara.
10.00 – 21.00 Atelier de creaţie vestimentară cu Elena Mazăre
10.00 – 21.00 Club Sportiv Junior Adventure – Echipa Junior Adventure este formată din instructori români, cărora li s-au alăturat colegi din Austria, Germania, Olanda şi Danemarca, pentru a monitoriza şi coordona următoarele activităţi:
– Leagăn uriaş sau ‘păianjenul agăţat’ – Copiii, aflaţi în ham, sunt asiguraţi pe o coardă montată într-un copac. Se pot balansa şi învârti, iar coarda are o lungime de aproximativ 8 metri.
– Slack – line sau “Pisica pe fir” şi arbalete – Copiii traversează în picioare, pe o bandă flexibilă aflată la aproximativ 50 cm de sol, distanţa dintre doi copaci. Este un exerciţiu la care sunt asistaţi de un monitor, care îi menţine în echilibru şi îi îndrumă pentru atingerea obiectivului.
– La “indienii ţintaşi”, copiii, sub îndrumarea unui monitor, învaţă să tragă cu arbaleta pe un teren special amenajat şi bine delimitat.
– Plimbare cu barca sau “slalom nautic” – Un instructor atestat în sporturi nautice îi va echipa pe copii cu veste de salvare şi vâsle, apoi se va îmbarca cu ei şi vor parcurge împreună un traseu pe Bega, cu barca de rafting.
– Jocul cu mingea sau “Mută oul în alt cuib!” – Membrii echipei vor trebui să se coordoneze şi să lucreze împreună pentru a muta o minge de pe un stâlp pe altul, aflaţi la câţiva metri distanţă. Mingea e transportată pe un cerc metalic, dirijat cu ajutorul a 5 până la 12 cordeline de 2 m.
– “Obstacolele voinicilor” – Acest joc presupune parcurgerea unui traseu cu obstacole şi încercări la care vor fi supuşi de la 2 până la 5 concurenţi deodată, iar cel care va ajunge primul la final va dobândi jumătate din împărăţie… Obstacolele constau în mers pe papainoage, salt peste groapa cu crocodili, trecerea prin întuneric, săritul ca mijloc de deplasare şi multe alte surpize.
– Două tiroliene sau “Veveriţa zburătoare” – În condiţii de maximă siguranţă, sub supraveghere tehnică, cei mici vor putea traversa aerian, pe coardă, o distanţă de aproximativ 30 m, între doi copaci. Pentru mai multă distracţie, vor fi montate două tiroliene.
– Atelierul de Artă şi Face painting va fi un loc unde mânuţe îndemânatice desenează, colorează, decupează şi lipesc pe tot felul de materiale şi obiecte. Aici este locul ideal ca cei mici să îşi valorifice imaginaţia, creativitatea şi îndemânarea sub îndrumarea unui specialist. Rezultatul final: obiecte de artă răsplătite cu laude şi expuse de părinţi la loc de cinste.
Piticii se vor distra copios şi la Face painting, unde se vor deghiza în eroii lor favoriţi sau doar îşi vor schimba înfăţişarea cu ajutorul culorilor.
– Carturi şi curse cu biciclete fără pedale
Pentru cei care sunt nerăbdători să îşi testeze viteza de reacţie au fost pregătite mai multe carturi şi biciclete fără pedale, ce vor putea fi folosite într-un perimetru bine determinat.
11.00 Smart Fitt va organiza o clasă de zumba pentru copii.
10.00 – 20.00 Asociaţia PUPPET MANIA va organiza repetiţii de teatru interactive cu public, workshopuri de mers pe picioroange, jocuri interactive pentru copii cu jucării din lemn, dans medieval – horă si jocuri medivale de societate, precum şi construirea decorului pentru spectacolul de seară, jocuri și concursuri în labirintul din Parcul Copiilor.
21.00 pe platoul din parc va începe spectacolul Cavalerul din Cetatea Florilor, dedicat copiilor.
10.00 – 21.00 Club Sportiv Leii Timişoarei – Organizează un atelier de creaţie, cu activităţi principale de învăţare a tehnicilor de confecţionare a brăţărilor, figurinelor din baloane şi figurinelor – modelino.
12.00 formaţiunea SALVO, în zona căsuţa de pe deal, va prezenta activităţi interactive pentru copiii de toate vârstele, ateliere specifice situaţiilor de urgenţă: acordarea primului ajutor, salvări de la înălţime/tiroliană, prezentarea echipamentelor şi a tehnicii din dotarea echipelor.
12.00 – 13.00 Teatrul Merlin şi Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT vor pune în scenă opera pentru copii Hansel și Gretel.
Teatrul de Vară – Parcul Rozelor
14.00 – 21.00 Târg de grădiniţe
17.00 Muzică ușoară și dans modern cu formațiile “Reflex”, Școala de balet și dans „Denisse” și “Dance with me”.
18.00 Dansuri populare românești și ale naționalităților conlocuitoare, în interpretarea copiilor de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Grădinița germană “Franz Lukas” din Timișoara, Școlile Generale din Dudeștii Noi, Vermeș, Moravița, Sânpetru Mare și a ansamblurilor „Mladost” și „Bobita” din Timișoara.
19.00 Muzică ușoară, dans modern și popular cu grupurile „Flores”, „Torent” și „Hora Timișului” ale Palatului Copiilor din Timișoara.
20.00 Cântece și dansuri populare cu Ansamblul “Pusta Banatului”.
20.30 Formațiile de copii și tineret ale Ansamblului “Timișul” şi recital Andreea Voica.