Almăjenii reînvie cântecul fanfarelor prin Festivalul „Ilie Chera Iucu”
Prima ediţie a Festivalului Fanfarelor de la Lăpuşnicu Mare va avea loc duminică, 29 mai, omagiindu-l pe cel care s-a ocupat de conducerea fanfarei din localitate după al II-lea război mondial, Ilie Chera Iucu. Fanfarele bănăţene, alături de coruri, constituie un capitol însemnat în însăşi istoria Banatului. Monografiile localităţilor le rezervă capitole întregi.
Articol de Daniela Bacila, 27 mai 2016, 12:15 / actualizat: 9 iunie 2016, 11:01
Înfiinţată în anul 1911 din iniţiativa lui Ilie Bihoi Şutu, fanfara din Lăpuşnicu Mare a devenit un simbol al solidarităţii comunitare, al aspiraţiilor de afirmare naţională, pe atunci fierbinţi şi neîmplinite. Jocurile duminicale, nunţile, petrecerile de anvergură, înmormântările, procesiunile religioase – toate aveau în prim plan fanfara.
La aniversarea celor 100 de ani de activitate neîntreruptă, în octombrie 2011, cântecul fanfarei a împrospătat dorinţa de-a nu se pierde acest mod de exprimare artistică al bănăţenilor de pe Valea Almăjului. După două săptămâni de la aniversare, Carul de înregistrări al Studioului de Radio Timişoara se afla la Lapuşnicu Mare, într-un decor natural cum numai în Valea Almăjului poţi găsi, realizând înregistrări care să marcheze un secol de existenţă.
Iată că după 5 ani ia fiinţă acest festival la care participă 6 formaţii: Fanfara din Giroc -Timiş, două fanfare din Banatul sârbesc, „Mihai Eminescu” din Coştei şi Fanfara Asociaţiei Culturale „George Coşbuc” din Grebenaţ -Voivodina, Serbia, Fanfara Asociaţiei Culturale „Voinţa” din Răcăşdia, Caraş-Severin, Fanfara din Anina şi Fanfara din Lăpuşnicu Mare.
Parada formaţiilor va începe la ora 15:00 iar spectacolul este programat pentru ora 16:00, la Casa Culturală „Eftimie Murgu” din Lăpuşnicu Mare.