Vicenzo Nibali, învingător în Turul Italiei
A 69-a ediție a Turului ciclist al Italiei s-a încheiat cu victoria italianului Vincenzo Nibali (Astana), în timp ce etapa a 21-a, ultima, cu o lungime de 163 km, între Cuneo și Torino, a fost câștigată ieri, la sprint, de germanul Nikias Arndt (Giant).
Articol de Gabriel Toth, 30 mai 2016, 07:38
Nibali a câștigat pentru a doua oară în cariera sa Il Giro, primul lui succes fiind în 2013.
În ultima etapă, Arndt a fost cronometrat în 3 h 48 min 18 sec.
Câștigător inițial al acestei etape fusese anunțat inițial italianul Giacomo Nizzolo (Trek), însă el a fost retrogradat de juriul comisarilor pentru sprint neregulamentar.
Ultimii kilometri ai etapei a 21-a au fost neutralizați din cauza riscurilor de pe circuitul de sosire, informează AFP.
Iată, în prima sa parte, clasamentul general al ediției din acest an a Turului Italiei:
1. Vincenzo Nibali (Italia/Astana) 86 h 32 min 49 sec.
2. Esteban Chaves (Columbia/Orica) la 0:52.
3. Alejandro Valverde (Spania/Movistar) 1:17.
4. Steven Kruijswijk (Olanda/Lotto NL) 1:50.
5. Rafal Majka (Polonia/Tinkoff) 4:37.
6. Bob Jungels (Luxemburg/Etixx) 8:31 etc.