Proiectele de Mediu pe banii U.E. din Parcul Naţional „Porţile de Fier” sunt puse în pericol de indiferenţa autorităţilor române!
În perioada 1 – 3 iunie 2016 Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş – Severin a realizat o conferinţă de prezentare a rezultatelor proiectului „Îmbunătăţirea statutului de conservare a speciilor şi habitatelor prioritare din zonele umede ale Porţilor de Fier”.
Articol de Mihai Junea, 3 iunie 2016, 13:15
Proiectul a fost finanţat prin programul LIFE NATURA al Uniunii Europene şi a beneficiat de un parteneriat cu Universitatea Bucureşti şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală GRIGORE ANTIPA care i-au asigurat o abordare a activităţilor la un înalt nivel ştiinţific pe toată perioada de implementare iar rezultatele obţinute, care pe perioada conferinţei au fost prezentate şi în teren, sunt bune.
În intervenţia pe care a avut-o în cadrul conferinţei, GEC Nera şi-a exprimat rezerve în legătură cu durabilitatea acestor rezultate şi a prezentat riscurile la care ele sunt expuse datorită ameninţărilor din partea activităţilor antropice ilegale ce au loc în aria parcului, unele dintre ele cu vechime de peste 40 de ani, şi în legătură cu care autorităţile de mediu direct responsabile de gestionarea acestor agresiuni dovedesc o indiferenţă revoltătoare pentru cetăţenii unei ţări membre a Uniunii Europene.
GEC Nera a prezentat lista acestor agresiuni şi a atras atenţia dezvoltatorilor de proiecte de acest gen că munca le poate fi zădărnicită de indiferenţa autorităţilor. Diminuarea drastică a faunei piscicole, în special a sturionilor, după executarea barajelor de la cele 2 hidrocentrale de la Porţile de Fier datorită lipsei construcţiilor/instalaţiilor de tranzit a faunei piscicole, exploatarea haotică a barajului de la hidrocentrala Porţile de Fier I cu scăderi bruşte de 4 m a nivelului apei în lac şi poluarea transfrontalieră a zonelor umede de pe Dunăre cu praf de deşeuri miniere provenind de la depozitele neecologizate de steril minier al SC MOLDOMIN Moldova Nouă sunt doar trei fenomenele din zonă cu impact major asupra mediului despre care GEC Nera a prezentat detalii de impact în cadrul conferinţei.
Mesajul intervenţiei GEC Nera a fost acela că pe lângă activitate profesională ce vizează implementarea unor astfel de poroiecte trebuie intensificată şi acţunea civică împotriva nepăsării autorităţilor cu responsabilităţi directe în gestionarea unor asemenea fenomene.