Grevă în spitalele din Grecia
Articol de Radio Timișoara, 8 iunie 2016, 11:27
Potrivit MAE, greva a fost anunţată de Federaţia elenă a lucrătorilor din spitalele publice. Vor protesta și medicii care au contract cu Agenţia Naţională pentru Servicii de Sănătate, astfel că beneficiarii de servicii medicale care deţin o asigurare privată vor fi nevoiţi să achite taxa vizitei la medic sau vor solicita asistenţă structurilor de sănătate publică.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de internet a instituţiei şi reaminteşte că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ cu informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale