EDITORIAL / Sportul ca un montagne russe
O săptămână a trecut de când Maria Olaru și-a lansat cartea și aproape două de când s-au scurs primele informații din volumul autobiografic. Amintirile fostei campioane mondiale au fost întoarse de toate fețele, în spațiul public, dar ceea ce s-a văzut la TV sau s-a scris pe site-uri mi se pare mai puțin relevant. Acolo, taberele au fost clar delimitate: puritanii care îi dau dreptate gimnastei, pe de o parte, acuzatorii, ce spun că ar fi trebuit să vorbească atunci când era sportivă sau niciodată.
Articol de Adrian Schindarli, 12 iunie 2016, 08:09
Nu voi cântări niciuna dintre opinii, vă voi spune doar că departe de reflectoarele din studio, mai toți sportivii își amintesc palmele primite peste ceafă, sacrificiile mai mari sau mai mici și riscurile pe care și le-au asumat pentru a ajunge în arene dintre cele mai selecte. Mulți au eșuat ori s-au oprit la un nivel mediu chiar mediocru, dar vorbesc despre corecțiile de la antrenamente ca despre ceva aproape normal. Ascultându-i îți imaginezi sportul ca pe un montagne russe: când urci în el, știi că îți poate întoarce stomacul pe dos sau chiar mai rău poate avea un șurub-două nu tocmai bine fixate. Și totuși urci, c-așa-i în firea unora.
„Prețul aurului. Sinceritate incomodă” a produs un cutremur, cu replici care ne vor mai scutura câteva săptămâni. Și apoi, așteptăm următorul seism. Oare să vină el din aria dopajului ?
Adrian SCHINDARLI / Divizia Sport Radio Timișoara