? Explozie de imaginație din partea copiilor la Evaluarea Națională. Un elev a povestit cum a reparat o navă extraterestră
Articol de Radio Timișoara, 27 iunie 2016, 16:42
La primul subiect elevii au avut de argumentat apartenența unei poezii la genul liric, iar la subiectul al doilea, elevii au avut de realizat o compunere despre o experiență reală sau imaginară de care au avut parte într-o stațiune turistică. A fost subiectul la care adolescenții au dat frâu liber imaginației. Unul dintre elevi a mers cu imaginația atât de departe încât în povestea lui se făcea că era la mare și a reparat o navă extraterestră.
La rândul lor, profesorii spun că subiectele au fost abordabile. Daniela Dragomir, profesor la Colegiul Coriolan Brediceanu, din Lugoj, consideră că nivelul subiectelor a fost mediu, fiind potrivite pentru modalitatea de lucru a copiilor.
Următoarea probă a examenului de evaluare națională este cea la matematică și are loc miercuri. Peste 4000 de elevi de clasa a VIII-a din județul Timiș trec în aceste zile prin febra examenului de Evaluare Națională.
Ascultați reportajul din prima zi a examenului de Evaluare Națională realizat de Daniel Dancea: