3 milioane de lei de la Guvern pentru barajul lacului de acumulare Mihăileni din Hunedoara
Articol de Radio Timișoara, 5 iulie 2017, 15:12
Investiţia de la Mihăileni face obiectul unui studiu de fezabilitate ce va fi actualizat. După ce proiectul va primi avizele comisiilor tehnico-economice de la Compania ‘Apele Române’ şi de la Ministerul Apelor şi Pădurilor, acesta va fi supus dezbaterii publice şi apoi aprobat de guvern. După aceea, vor fi identificate sursele de finanţare pentru finalizarea lucrărilor.
“Finalizarea barajului de la Mihăileni va duce la protejarea de inundaţii a localităţilor de pe cursul râului Crişul Alb. Barajul poate duce însă şi la dezvoltarea turismului în această parte a judeţului Hunedoara”, a afirmat deputatul Natalia Intotero.
Construcţia barajului de la Mihăileni a început în urmă cu 30 de ani, când 60 de familii au fost strămutate de pe vechea vatră a satului pentru că locuinţele lor ar fi urmat să fie acoperite de apă. Aproape 60% din lucrările la acest baraj au fost executate până în anul 1990, iar 30% ulterior. Lacul are ca obiectiv principal asigurarea cu apă a municipiului Brad şi a comunelor din aval, dar şi preluarea viiturilor de pe versanţi şi protejarea împotriva inundaţiilor.