90% din sesizările făcute prin aplicația Deva24 au fost rezolvate
Articol de Radio Timișoara, 12 octombrie 2018, 10:27
Peste 90 la sută din sesizările făcute de deveni prin intermediul aplicaţiei Deva24 au fost soluţionate, anunţă primăria municipiului.
Aplicaţia a fost lansată la sfârşitul lunii iulie iar reclamaţiile au vizat, printre altele, zonele verzi, parcări neregulamentare, iluminatul public, gropi pe străzi, vehicule abandonate, transportul public sau comerţul ilicit.
Tot prin intermediul ,,Deva24″, cetăţenii au primit notificări cu privire la exerciții de alarmare publică, distrugeri de muniție, lucrări edilitare, sistări de apă potabilă, restricții de circulație, proiecte sau hotărâri ale Consiliului Local şi altele.
Aplicația poate fi descărcată pe telefoane mobile din Magazin Play ori App Store dar poate fi folosită şi pe un computer personal, la adresa deva24.primariadeva.ro.