A fost semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor la fostul liceu Mincu
Articol de Radio Timișoara, 21 ianuarie 2020, 15:17
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare a fostului liceu Mincu, care în prezent este un corp al Liceului Lenau.
Potrivit primarului Nicolae Robu, proiectarea costă peste 200.000 de lei, firma care realizează lucrarea este BauProiect, iar proiectul trebuie finalizat în trei luni.
“Se face o reabilitare a acelor spații și a spațiilor de învățământ încât copiii să aibă condiții cât mai bune pentru a face școală. Acum mutarea s-a făcut acolo așa în pripă după o intervenție a echipelor de la Colterm care au făcut practic o igienizare, o asanare a locului, dar acum vrem să facem o amenajare care să schimbe. Imediat după ce primim documentele, adică după 120 de zile – ați văzut că atâta este durata pentru partea teoretică – o să scoatem la licitație execuția”, spune Nicolae Robu.
Primarul Nicolae Robu a mai declarat că este în derulare licitația pentru desemnarea firmei care să construiască primul complex sportiv și de agrement, cel din Calea Lipovei.