A fost semnat contractul pentru supervizarea proiectării și execuției Centurii de Sud a Timișoarei
Articol de Radio Timișoara, 16 ianuarie 2020, 08:54
Contractul pentru supervizarea proiectării și execuției Variantei de Ocolire Timișoara Sud a fost semnat.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va plăti peste 6,4 milioane de lei, fără TVA, din bani europeni nerambursabili, către Asocierea VENTRA PROJECT MANAGEMENT SRL – UTIBER Kozuti Beruhazo Kft.
Traseul variantei de ocolire Timișoara Sud se desfășoară pe teritoriul municipiului si a localitatilor Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă si Ghiroda. Lungimea totală a obiectivului este de 25,69 km.
Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de aproape 58 milioane Euro fără TVA.