A fost semnat contractul de execuţie pentru Traseul Revoluției din Timișoara
Proiectul va fi materializat printr-o finanţare europeană câştigată de municipalitatea timișoreană.
Articol de Radio Timișoara, 29 ianuarie 2025, 17:17 / actualizat: 29 ianuarie 2025, 19:28
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat contractul de execuţie pentru Traseul Memorial al Revoluţiei din Decembrie 1989 din oraş.
Nouă puncte simbol pentru Revoluţie vor fi marcate prin monumente orizontale, integrate în trotuar, realizate din plăci de granit turcoaz, înconjurate de o bandă metalică din bronz.
Investiția integrează și o aplicație de realitate augmentată, spune purtătorul de cuvânt al primăriei Timișoara, Silvana Andreaș.
“Este un proiect deosebit de important pentru Timișoara, pentru că despre 1989 se vorbește de regulă în decembrie, chiar dacă Revoluția este parte din identitatea orașului zi de zi. Este foarte important ca, în orice zi a anului, oricine ajunge la Timișoara să simtă istoria pe viu și să ducă mai departe povestea orașului nostru, care a aprins scânteia libertății. Vom avea 9 puncte simbol, care vor fi marcate prin monumente, fiecare cu câte un text discutat cu revoluționarii. În plus, investiția primăriei integrează o aplicație cu realitatea augmentată care va permite o experiență interactivă atât pentru turiști cât și pentru timișoreni”, spune Silvana Andreaș.
Locaţiile cheie incluse în Traseul Revoluţiei sunt: Zona Maria – Piaţa Sfânta Maria/ str. Gheorghe Doja /Timotei Cipariu; Podul Traian-Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu; Zona Operei – P-ţa Iancu Huniade/ Piaţa Victoriei; Zona Piaţa Libertăţii; Zona Piaţa Sf. Gheorghe; Zona Prefectură – Bulevardul Revoluţiei din 1989; Zona Băile Neptun – Splaiul Nistrului; Zona Cimitir Eroilor – Bulevardul Sever Bocu nr. 1 şi Zona Martirilor – strada Mareşal Constantin Prezan.
Valoarea contractului este de aproape opt milioane de lei, iar firma care a câștigat licitația este THEDA MAR DESIGN SRL.
Termenul de realizare a investiției este de 11 luni de la semnarea ordinului de începere. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene prin PNRR.