Amenzi de peste 170.000 de lei aplicate de Garda Forestieră Timișoara
Comisarii de la Garda Forestieră Timișoara au efectuat 160 de controale într-o singură lună.
Articol de Radio Timișoara, 29 iunie 2024, 17:52
Amenzile aplicate de comisarii Gărzii Forestiere Timișoara, pe parcursul lunii mai, depășesc suma de 170.000 de lei. Pe lângă acestea, au fost întocmite și patru sesizări penale.
Verificările au vizat drumurile forestiere și publice, depozitele operatorilor economici, fondurile de pădure și exploatațiile forestiere. Neregulile constatate nu sunt deloc puține, spune șeful Serviciului Control din cadrul instituției, Gabriel Antal.
“Pentru neregulile constatate de natură contravențională, au fost aplicate un număr de 77 de sancțiuni în valoare de 172.000 lei. Că măsuri complementare, s-a dispus confiscarea fizică a unui volum de 36 m³ și confiscarea valorică a unui volum de 280 m³material lemnos, valoarea acesteia fiind de 80.996 lei. De asemenea, a fost identificate tăieri ilegale de arbori, în volum de 35 m³ cu o valoare a prejudiciului de 14.424 lei. Pentru neregulile constatate de natură penală, au fost înaintate organelor de cercetare un număr de patru sesizări”, spune Gabriel Antal.
Controalele inopinate sau cele demarcate în urma sesizărilor se vor desfășura și în perioada următoare.
Garda Forestieră Timișoara are în arealul de competență județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.