Autoritățile din Timiș, măsuri necesare în perioada caniculară
Autorităţile din Timiş iau măsuri pentru gestionarea situaţiei generate de caniculă la nivelul tuturor instituţiilor care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Articol de Radio Timișoara, 12 iulie 2024, 10:33
Direcția de Sănătate Publică trebuie să asigure centrele de prim ajutor pe timp de caniculă de pe raza județului. În plus, DSP are obligația să verifice situaţia din spitale, cămine de brătrâni și grădinițe, dar şi să aibă un inventar al persoanelor vulnerabile din zonă, pe care să le monitorizeze cu ajutorul medicilor de familie.
De asemenea, se solicită măsuri pentru asigurarea alimentării cu apă la nivelul localităților din Timiș și prezentarea zonelor cu risc.
Totodată, având în vedere consumul mare de energie electrică din această perioadă se solicită și operatorilor de energie electrică măsurile pentru prevenirea întreruperilor de curent și modul de intervenție în aceste situații.
În fine, Inspectoratul pentru Situații de Urgență precizează că dste pregătit pentru orice situaţii.