Clădire cu un consum energetic aproape de zero pentru Centrul de Educație Incluzivă din Timișoara
Consiliul Județean Timiș a semnat deja contractul de finanțare cu Ministerul Educației.
Articol de Radio Timișoara, 30 iulie 2024, 16:55
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Timișoara va avea o clădire nouă. Investiția totală se ridică la 74,5 milioane de lei, din care 47 de milioane reprezintă fonduri nerambursabile alocate prin PNRR.
Clădirea va asigura un consum energetic aproape de zero, spune purtătorul de cuvânt al administrației județene Corina Florescu.
“Noua construcție va fi încadrată în categoria nZEB, un standard inovator care asigură un consum energetic aproape de zero. Clădirea va avea o suprafață de aproximativ 5.000 mp și va include o grădină senzorială de 500 mp. Aceste dotări moderne sunt menite să susțină desfășurarea unui act educativ de înaltă calitate, facilitând procesul de recuperare și integrare a elevilor în comunitatea lor”, spune Corina Florescu.
Consiliul Județean Timiș va pregăti, în perioada următoare, documentația necesară pentru achiziția publică a proiectării și execuției lucrărilor, a mai precizat reprezentantul instituției.